Anchetă penală împotriva managerilor abatorului din Germania, unde peste 1000 de români au fost depistați cu COVID/ Anchetatorii au descoperit „condiții catastrofale” de cazare

Anchetă penală împotriva managerilor abatorului din Germania, unde peste 1000 de români au fost depistați cu COVID/ Anchetatorii au descoperit „condiții catastrofale” de cazare
Sursa foto: Pixabay - caracter ilustrativ
Publicat: 17/07/2020, 20:34

Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat vineri declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Tönnies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi.

Ancheta se va concentra asupra managementului, după ce iniţial s-a deschis un dosar in rem pentru vătămare corporală din culpă şi încălcarea legii de protecţie împotriva infecţiilor, în vigoare în contextul epidemiei.

Procuratura germană a primit peste 50 de plângeri penale de la declanșarea scandalului

După numeroase rapoarte despre focarul masiv de COVID-19 în cea mai mare fabrică de carne din Germania, procurorii cercetează acum managementul Tönnies, scrie publicația germană focus.de.  Aceasta nu este o investigație nouă, ci continuarea obișnuită a unei astfel de proceduri, a declarat vineri un purtător de cuvânt al procurorului Bielefeld pentru cotidianul german. Procuratura germană a primit peste 50 de plângeri penale de la declanșarea scandalului.

Un fost muncitor la abatorul din Germania a povestit experiența cumplită prin care a trecut atunci când era angajat

„Am lucrat la Tönnies ca muncitor în fabrica de procesare a cărnii timp de doi ani. Terminam adesea după cele 8 ore convenite. Erau 12 sau chiar 13 ore. Am notat orele suplimentare. La final, însă, nimic din toate acestea nu s-au regăsit pe fluturașul de plată al salariului(…) „Era foarte rece și umed, liniile de asamblare a cărnii se mișcau foarte repede. I-am auzit pe colegi plângând noaptea de la atâta durere, mâinile le erau umflate cu totul”, relatează fostul angajat pentru Deutsche Welle sub protecția anonimatului.

Abatorul, redeschis după schimbarea sistemelor de ventilație

Abatorul firmei Tonnies a fost închis în luna iunie după ce peste 1.500 de angajați au fost testați pozitiv la coronavirus, printre care sute de români. Unitatea de procesare a cărnii a fost obligată să instaleze filtre HEPA la sistemele de ventilație, care au o capacitate ridicată de a reține particule extrem de mici cum ar fi virusurile, înainte de a se putea redeschide. Aceste filtre sunt în mod obișnuit folosite în spitale și avioane, notează whbl.com.

Focarul de coronavirus a apărut la jumătatea lui iunie şi a obligat autorităţile să reintroducă măsuri de izolare pentru mii de locuitori din regiune. Abatorul a fost închis timp de trei săptămâni, înainte să se permită reluarea treptată a activităţii, începând cu partea administrativă.

Peste 1900 de deficienţe în ce privește cazarea muncitorilor: mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare „catastrofale”

Tonnies a trebuit de asemenea să instaleze sisteme cu ultraviolete în mai multe părți ale fabricii de procesare a cărnii.

Săptămâna trecută, în urma unei inspecţii a condiţiilor de cazare pentru majoritatea angajaţilor est-europeni ai abatorului s-au consemnat, potrivit ministrului sănătăţii landului, aproape 1900 de deficienţe. S-au constatat supraaglomerare, mucegai, pericol de cădere, scurgeri la acoperişuri, instalaţii sanitare „catastrofale”, nereguli privind prevenirea incendiilor şi lipsa dezinfectantului.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×